Camera Deputaților din Italia, dominată de Mișcarea 5 Steleși din Liga, a adoptat joi un text care le permite cetățenilor să propună legi, o posibilitate ce nu exista până acum, relatează AFP.
Vicepremierul Italiei, Luigi Di Maio, a declarat că un referendum pentru ieșirea Italiei din zona euro nu face parte din planul de guvernare al coaliției aflate la putere, scrie Reuters.
Euro pare să fi evitat un glonț când coaliția eurosceptică pe cale să se formeze în Italia s-a prăbușit weekend-ul trecut, dar s-ar putea dovedi că a fost abia prima salvă a unui război legat de moneda unică europeană, comentează Reuters.
Alegătorii din Lombardia și Veneto susțin ideea unei mai mari autonomii față de Roma, liderii celor două regiuni, ambii membri ai Ligii Nordului, susținând că 90% dintre cei care s-au prezentat la urne în cadrul referendumurilor de duminică au spus "da".
Regiunile italiene Lombardia și Veneto organizează duminică un referendum pentru a cere mai multă autonomie față de Roma, scrutin ce mult timp a trecut neobservat, dar care capătă acum o tentă particulară după referendumul privind autodeterminarea în regiunea spaniolă Catalonia, relatează AFP.
În pofida unui început de ședință “roșu”, cauzat de rezultatul referendumului din Italia, majoritatea burselor europene au încheiat ziua în creștere, investitorii fiind influențați de comentariile pozitive ale liderilor europeni și de datele care arată că economia zonei euro a înregistrat în noiembrie cel mai rapid avans lunar din acest an. Moneda unică europeană și-a revenit de la minimul ultimelor 20 de luni față de dolar și este tranzacționată la peste 1,078 dolari.
Principalii indici bursieri europeni au deschis luni în scădere în urma rezultatului negativ al referendumului constituțional din Italia, care a dus la demisia premierului Matteo Renzi, dar au trecut rapid pe creștere, evoluția pozitivă a titlurilor din sectorul sănătății și cel minier compensând declinul titlurilor bancare italiene, transmite Reuters.
Costurile de împrumut ale Italiei au crescut luni, după ce italienii au respins propunerile de reforme constituționale ale premierului Matteo Renzi, transmite MarketWatch.
Euro a coborât la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni în raport cu dolarul, în timpul tranzacțiilor de luni, iar acțiunile au scăzut și obligațiunile au urcat, din cauza temerilor că eșecul referendumului din Italia va destabiliza țara și va încuraja mișcările naționaliste, transmite Bloomberg.
Circa 50,7 milioane de alegători italieni sunt chemați duminică la urne pentru a-și exprima opinia cu privire la reformele constituționale propuse de actuala guvernare, într-un referendum extrem de controversat, care a divizat în ultimele luni scena politică din Italia. De asemenea, peste 6,3 milioane de austrieci își aleg duminică președintele, într-un scrutin ce riscă să livreze primul lider de extremă-dreapta de după sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa.
Acțiunile europene au închis în urcare ședința de marți, în contextul în care efectele negative ale incertitudinilor politice din Italia au fost temperate de afirmațiile unor surse din Banca Centrală Europeană (BCE), privind un posibil sprijin pentru a calma efectele negative ale referendumului de duminică.
Acțiunile europene au început săptămâna în declin, pe fondul incertitudinilor politice din Italia și al neîcrederii în planul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a reduce producția pentru a susține prețurile.